Fiți sinceri: câți dintre voi cunoaşteţi toate semnificațiile martorilor de bord? Un studiu, făcut de britanici, bineînțeles, ne arată că peste 80% dintre șoferi nu le cunosc. Ce-i drept există peste 60 de martori diferiți, mai mulți sau mai puțini, în funcție de mașină.
De ce este important să îi cunoaștem? Pe scurt, martorii se aprind când mașina are o problemă sau când șoferul nu se încadrează în standardele legale. Se deduce de la sine că pentru a nu rezulta defecțiuni mai grave, complicații ale mașinii sau probleme cu legea, este favorabil șoferilor să cunoască măcar martorii de bază.
Chiar dacă nu cunoști toți martorii, ar trebui să știi măcar ce semnifică culoarea lor, care este extrem de importanta. În funcție de culoarea martorilor, ar trebui să știi:
- Verde – este totul ok, sunt doar martorii de informare
- Galben – îți indică o problemă incipientă. Ar trebui să fii precaut și să încerci să verifici cât mai repede problema semnalată de martor
- Roșu – indică o problemă gravă, trebuie să oprești imediat.
Începem seria explicării martorilor de bord cu:
- SUPRAÎNCĂLZIREA MOTORULUI / PROBLEME LA SISTEMUL DE RĂCIRE
Acesta este unul dintre cele mai cruciale semne, nu numai că indică nivelul scăzut al lichidului de răcire, dar, de asemenea, că motorul mașinii se supraîncălzește rapid.
Uite aici cum trebuie să acționezi: https://adgarage.ro/blog/ce-faci-cand-se-supraincalzeste-motorul/
2. PRESIUNE SCĂZUTĂ ÎN ANVELOPE
- Această atenționare înseamnă că presiunea în una sau mai multe anvelope este scăzută.
- Ideal ar fi să te oprești și să le verifici. Nivelul presiunii se poate verifica în stațiile de alimentare, în service-uri, ateliere ori la vulcanizare. Dacă dețineți un manometru, presiunea se poate verifica oriunde.
- Pentru redresarea presiunii, poți apela la centrele de verificare listate la punctul anterior.
3. PRESIUNEA ULEIULUI
- Becul de la ulei îți poate indica: o temperatură prea ridicată a uleiului, un nivel scăzut al uleiului sau o presiune prea scazută.
- Aceste probleme sunt de evitat, este indicat să oprești motorul de îndată ce vezi martorul de ulei aprins și să rezolvi problema.
4. CONTROL TRACȚIUNE
- Pe suprafețele unde roțile au probleme de aderență, martorul se aprinde intermitent pentru a te atenționa că există probleme de tracțiune.
- Dacă martorul rămâne aprins, înseamnă că fie este dezactivat, fie are o defecțiune și va trebui să mergi la service.
5. PROBLEME LA MOTOR SAU LA EMISII
- Această avertizare se poate aprinde din mai multe motive, printre care:
- Senzorul de oxigen trebuie înlocuit
- Capacul de gaz este deteriorat, slăbit sau lipsește
- Convertorul catalitic trebuie înlocuit
- Senzorul Mass Airflow trebuie înlocuit
- Bujiile sau firele de priză trebuie înlocuite
- Dacă nu rezolvi problema, poți avea de-a face cu:
– creșterea consumului
– creșterea nivelului de emisii
– evaporarea combustibilului
– creșterea temperaturii motorului
– daune la alte componenete
6. ABS
- Există o problemă cu sistemul de frânare anti-blocare, care trebuie să fie diagnosticată și reparată.
- Printre cele mai des intalnite cauze se numara:
- senzorul de ABS;
- lichidul de frana nu este in parametri optimi;
- anvelope de marimi diferite;
- ai facut pana etc.
7. AUTOMATIC SHIFT LOCK
- Trebuie să apeși frâna, fie pentru a porni motorul autoturismului ori pentru a ieși din punctul mort.
8. AVERTIZARE BATERIE
- Sistemul de încărcare al autovehiculului este scurs de putere. Mașina funcționează numai pe baterie.
- Dacă rămâne aprins după câteva secunde de la pornirea mașinii , înseamnă că ai o problemă cu bateria care nu se încarcă corespunzător, cu alternatorul sau vreun cablu de legatură.
9. SISTEMUL DE PORNIRE
- Imobilizatorul electronic sau o anumită componentă a sistemului de pornire nu funcționează corespunzător.
- Poate fi vorba despre cheia mașinii care are defecțiuni, o poți încerca pe cea de rezervă sau îți faci una nouă.
10. LICHIDUL DE PARBRIZ
- Nivelul lichidului de spălare este scăzut, ar trebui să-l completezi
Continuarea în următorul articol 🙂