Cum să nu mai dai atâția bani pe benzină


Ești șofer drunnin-on-empty-1532397-2e foarte mult timp? Atunci probabil îți amintești cu plăcere de vremurile când litrul de benzină era 1,13 lei. Da, în anul 2000 prețul unui litru de benzină era 1,13 lei! Adică un plin pentru o mașină cu rezervor de 50 de litri costa 56,50 Lei.

Acum, în 2016, când prețul carburantului a crescut simțitor, ai face orice să scazi consumul mașinii. Cea mai des întâlnită metodă este oprirea aerului condiționat, dar sunt și alte metode care te ajută să scazi bugetul de benzină. Pe lângă faptul că îți asigură în continuare confortul necesar, sunt obiceiuri sănătoase, atât pentru siguranța ta, cât și pentru funcționarea optimă a mașinii și multe dintre ele sunt gratis.

Uite câteva lucruri pe care le poți face:

  • Schimbă-ți modul în care conduci! Excesul de viteză, pornirile în demaraj, schimbarea vitezei atunci când nu e necesar, frânele bruște, toate acestea contribuie în mod activ la un consum sporit și la deteriorarea mașinii.
  • Dacă mașina ta are opțiunea de pilot automat, utilizeaz-o. La drumurile lungi, această opțiune este un real ajutor, și poate conduce la scăderea consumului cu până la 6%. Folosirea pilotului automat nu e recomandată atunci când traficul este aglomerat, când e ud pe jos, sau pe drumurile de munte.
  • Încetinește! Chiar dacă poate fi frustrant să conduci mai încet. La anumite modele, o depășire a vitezei legale cu 20 km/h poate să însemne un consum sporit cu 15-20%, iar timpul cu care ajungi mai devreme poate fi de doar câteva minute.
  • Atunci când staționezi mai mult de un minut, oprește motorul. De asemenea, nu aștepta ca motorul să se încălzească stând pe loc. Când e în mișcare, motorul se încălzește mult mai rapid decât atunci când mașina staționează cu motorul pornit. Așa că pornește motorul, așteaptă 20 de secunde ca presiunea uleiului să se regleze, și poți să pleci liniștit la drum.
  • Schimbă filtrele de aer de cel puțin numărul de ori specificat în manualul mașinii. Când filtrele de aer sunt murdare, motorul muncește mai mult decât ar trebui.
  • Verifică presiunea roților cel puțin o data pe lună. Roțile dezumflate înseamnă o frecare și o rezistență de rulare mai mare. Este indicat ca presiunea roților să fie cea indicată pe pragul mașinii.
  • Folosește uleiului recomandat de producător. Vei reduce consumul cu până la 2%.
  • Evită turarea motorului, mai ales înainte de a-l opri. Acest obicei are ca rezultat curățarea pereților cilindrilor de ulei. Total neindicat, pentru că la următoarea pornire, pereții cilindrilor vor fi uscați.
  • Dacă observi o creștere neobișnuită a consumului de combustibil, vino la AD Garage și cere mecanicului tău să-ți verifice bujiile, filtrele de aer, senzorii de oxigen sau sistemul de injecție.
  • Ultimul lucru pe care-l poți face pentru a reduce 100% consumul de combustibil, foarte sănătos pentru tine, este sa mergi… pe jos:)