Cauciucuri: iarna nu-i ca vara

Chiar dacă legea specifică faptul că e interzis condusul pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelope de iarnă, mulți șoferi nu știu de ce e bine să-și schimbi cauciucurile de vară cu cele de iarnă DIN TIMP, chiar dacă n-a nins încă, ghidându-te după temperatură.

Diferențele dintre anvelopele de vară și cele de iarnă provin din profilul si compoziția cauciucului. Cele de iarnă sunt mai moi decât cele de vară. Din acest motiv, sunt mai flexibile și oferă mai multă aderență. De la temperaturi sub 7 grade în jos, cauciucurile de vară se întăresc și nu mai au aderență. Nici cel mai sofisticat sistem de frânare nu o să asigure oprirea mașinii în condiții de siguranță.

MATERIALUL

Au trecut ceva ani în care dezvoltatorii de anvelope s-au chinuit cu întrebarea: de ce cauciucurile de vară nu au aderență atunci când e foarte frig?

Acest lucru a fost până când cineva a observat că anvelopele îngheață, ceea ce le face imposibilă deplasarea în siguranță pe drumurile înghețate. După ce au tot inventat scuze câțiva ani la rând, departamentele de cercetare au descoperit însă un cauciuc care rămâne flexibil la temperaturi scăzute, deci mult mai eficient la deplasarea prin zăpadă. Lăsând gluma la o parte, producția anvelopelor de iarnă presupune adăugarea unei cantitați mai mari de siliciu în amestecul de cauciuc, ceea ce-l face mai maleabil la temperaturi scăzute.

 

ȘANȚURILE ȘI MODELELE CAUCIUCURILOR

Cea mai importantă componentă este banda de rulare. Un cauciuc de iarnă e mai eficient pe drum înghețat sau înzăpezit deoarece colectează zăpada în șanțurile din roată, oferind astfel o aderență crescută. De aceea, anvelopele de iarnă au mai multe caneluri decât cele de vară, iar aceste caneluri sunt mai adânci și mai late.

 

DISTANȚA DE OPRIRE ÎN CAZ DE FRÂNARE

Acum, să presupunem că șofezi cu o viteză normală, iar în față îți apare un obstacol și trebuie să franânezi brusc. Cu siguranță n-ai vrea, în acest scenariu, ca afară să fie iarnă, iar mașina să fie dotată cu cauciucurile de vară. Daca ai anvelopele de vară, pe un drum înzăpezit, la o viteza de 50 km/h îți trebuie 43 de metri din momentul în care ai frânat până în momentul în care masina se oprește, comparând cu 35 de metri în situația în care ai cauciucuri de iarnă. Pe gheață vei aluneca 70 de metri dacă frânezi cu cauciucuri de vară la o viteză de 35 km/h, pe când cu cauciucuri de iarnă cu 10 metri mai puțin.

 

DURABILITATE

Știm deja care va fi următoarea intrebare. “Dacă anvelopele de iarnă sunt atât de grozave, de ce nu le folosim tot anul?” Răspunsul este simplu: “Durabilitate”. Cauciucurile de iarnă, fiind făcute dintr-un material mai moale, se vor toci mult mai repede, iar asta înseamnă costuri suplimentare pentru tine.

 

CÂND ESTE BINE SĂ SCHIMBI CAUCIUCURILE DE VARĂ CU CELE DE IARNĂ?

Dacă vrei să eviți amenzile, atunci trebuie să-ți schimbi cauciucurile de vară cu cele de iarnă atunci când ninge, este polei, sau drumul este inghețat. Dacă vrei sa fii in siguranță, atunci este bine să iți echipezi mașina cu cauciucuri de iarnă imediat cum temperaturile încep să scadă.

 

CE POȚI CÂSTIGA DACĂ SCHIMBI LA TIMP CAUCIUCURILE DE VARĂ CU CELE DE IARNĂ?

  • Atât tu, cât și ceilalti participanți la trafic sunteți în siguranță
  • Pe termen lung faci economii, deoarece cauciucurile nu se uzează înainte de vreme
  • Câștigi timp, deoarece nu vei mai sta la cozi interminabile la vulcanizare atunci când dă prima zăpadă
  • Câștigi și un voucher de 30 de lei, pe care-l poți folosi la reparații ulterioare. Dar asta doar dacă vii să-ți schimbi anvelopele la service-urile din rețeaua AD Garage. Ofertă limitată, valabilă pe perioada lunii noiembrie.