Motorul este inima mașinii tale și precum corpul uman transformă alimentele în energie, la fel se întâmplă și cu motorul mașinii care convertește combustibilul în mișcare. Dacă vrei ca autovehiculul tău să să funcționeze lin, cât mai mulți ani, trebuie să-l îngrijești ca atare.

Ți-am pregătit o listă cu lucrurile de bază la care trebuie să fii atent ca să nu ai probleme. Cu ajutorul acestor sfaturi vei economisi timp, bani și cu siguranță vei prelungi viața mașinii.

1. Verifică uleiul în mod regulat

Deoarece există atât de multe piese în mișcare, motorul trebuie să fie bine lubrifiat. În timp ce te deplasezi, uleiul începe să se degradeze – acesta este motivul pentru care trebuie să verifici și să schimbi uleiul în mod regulat. În caz contrar, frecarea va crește lent și va duce la uzură mecanică, iar motorul va începe să acumuleze depozite de carbon și nămol. Cât de des ar trebui să schimbi uleiul? O regulă utilă este că ar trebui schimbat o dată pe an sau după ce ai parcurs aproximativ 10.000 de km (intervalul de schimb al uleiului depinde de la producător la producător). Pentru a verifica uleiul, folosește joja – dacă pare murdar (maro/negru), atunci trebuie schimbat (în cazul motorului diesel, după înlocuire, uleiul devine negru la 10 minute de funcționare).

2. Nu supraîncălzi motorul

Combustibilul ars în interiorul motorului generează multă căldură. Sistemul de răcire garantează menținerea temperaturii motorului în limite adecvate. În cazul în care acesta funcționează defectuos – să zicem că lipsește lichidul de răcire din cauza unei scurgeri – poate provoca supraîncălzirea motorului, ceea ce duce la complicații grave. Acesta este motivul pentru care este important să verifici periodic nivelul lichidului de răcire din motor. Caută sub mașină orice semne de scurgere a lichidului de răcire. Dacă nu identifici probleme cu sistemul de răcire, dar temperatura motorului este încă peste limite, te așteptăm cu mașina în service.

3. Starea de sănătate a autoturismului dumneavoastră

Dacă, indiferent de motive, motorul mașinii este lipsit de putere, ar putea fi nevoie doar de o diagnosticare. O diagnosticare efectuată periodic ne poate scuti de multe necazuri .

4. Verifică cureaua de distribuție – Cureaua de distribuție are un plan de întreținere bine stabilit (numărul de km sau perioada de timp)

Cureaua de distribuție face legătura dintre arborele cotit și arborele cu came. În cazul în care cureaua de distribuție este veche sau deteriorată și, ca urmare, se blochează în timp ce motorul funcționează, poate provoca daune grave motorului. Astfel, aceasta trebuie verificată în mod regulat pentru a observa semne de uzură sau de înmuiere în uleiul de motor.

5. Schimbă filtrul de aer la intervale regulate de timp

Filtrul de aer din motor împiedică praful și resturile să înfunde motorul. Un filtru de aer murdar restricționează cantitatea de aer furnizată motorului, ceea ce duce la lipsa de putere și la performanțe lente. De asemenea, un filtru de aer vechi se poate rupe, permițând resturilor și prafului să între în motor, iar în final va rezulta uzură. Așa că nu uita să înlocuiești filtrul de aer la intervalele recomandate de producător (poți găsi aceste informații în cartea mașinii)

6. Verifică dacă există scurgeri

Nu trebuie să fii mecanic pentru a detecta o scurgere. Uleiul și antigelul sunt cele două fluide principale care se pot scurge în motor, provocând daune costisitoare. Căldura și presiunea intensă vor duce la defectarea furtunurilor de cauciuc care, dacă sunt vechi și crăpate pot duce la scurgerea antigelului sau altor lichide necesare motorului.

Dacă ai respectat toți pașii, însă problemele persistă, te așteptăm în service-urile AD Garage.