Călin Manițiu, un nume de referință în traseele de viteză în coastă, a bifat de curând ultima performanță victorioasă – pilotul brașovean a terminat anul pe locul 2 la Categoria I și pe prima poziție la Grupa N, în cadrul Campionatului Național de viteză în coastă DUNLOP. Călin Manițiu și-a dus pasiunea pentru mașini la următorul nivel în 2001, iar de atunci nu s-a mai oprit! Anual, alături de nume mari din branșă, participă la competiții de renume, iar când nu este plecat pe coastă, tot cu mașinile își ocupă timpul. Un profesionist autentic cu o poveste care inspiră și care transmite un lucru simplu, dar greu de pus în practică pentru mulți – când îți dorești un lucru, du-te după el!
Corespondență de pe circuit Călin Manițiu – vezi video
- De unde vine această pasiune pentru curse și cum te-ai apucat?
Cred că sunt prea bătrân, nu mai țin minte când m-am apucat (râde). Probabil că e ceva tipic bărbătesc, nu cred că există bărbat care să nu aibă o pasiune pentru mașini. La un moment dat am simtit că aș fi bun să practic sportul ăsta și, categoric, locul cel mai bun e la curse, nu pe stradă. Împreună cu un prieten, Manu Mihalache, ne-am făcut debutul în 2001, la Raliul Harghitei. După care fiecare am luat-o pe căi separate, dar am rămas prieteni. Și astfel am pornit încet, încet pe drumul curselor. Am avut apariții sporadice, ba nu am avut cu ce, ba nu am avut puterea financiară. După care am primit cadou o caroserie de la un bun prieten, iar de acolo am pornit construcția – luam ce nu foloseau alții, am mai vândut una alta etc. A durat cinci ani până când am reușit să aduc mașina la stadiul în care este acum. Mi-am dat seama că nu poți face jumătăți de măsură. E important cine stă la volan, dar e important și materialul cu care te dai, mașina. Diferența dintre doi oameni la fel de talentați stă și în mașină. E foarte important să ai o mașină bine pregătită, iar eu pot afirma că am reușit destul de bine lucrul acesta. Deși nu este cea mai perfomantă, împreună cu mașina mea am dovedit că suntem un adversar redutabil și am reușit să obținem rezultate foarte bune. Nu știu dacă v-am spus, dar eu am o relație cu mașina mea. O iubesc! Am grijă să nu-i lipsească nimic și mă mândresc cu una din cele mai frumoase mașini din campionat!
- Ai un mentor?
Nu. În tot ceea ce fac, ok, plec urechea, mă uit la ce fac ceilalți, dar pot spune că am mers pe calea mea. Sunt destul de căpos și consider că ce înveți tu singur este cel mai ok, mergi pe propria piele. În general nu vreau să ma iau după nimeni, prefer să se ia alții după mine. Înțeleg foarte bine ce înseamnă o mașină, o cunosc din bară-n bară și toate astea m-au ajutat.
- Te ocupi doar cu acest sport sau ai și altă ocupație?
E un dream job, dar în România nu s-a inventat așa ceva încă. Să ai un contract full-time cu cineva, să te dedici exclusiv curselor. Eu, din păcate, sau poate din fericire, sunt nevoit să muncesc. Am făcut de toate în viață, partea cu auto a venit ca o oportunitate. Eu am terminat mecanică fină – pe vremea lui Ceaușescu nu făceai ceea ce-ți doreai neapărat, era gândirea de „Du-te că trebuie”. Deși eu am vrut electrotehnică, părinții m-au înnebunit cu TCM (tehnologia constructiilor de masini), iar acolo a fost o concurență mare. Am picat cu o medie foarte mare, asa că am ajuns în sesiunea de toamnă, unde am prins unul din cele 20 de locuri ramase la mecanică fină, cursuri seral. Erai obligat să muncești, iar din munca asta s-au născut altele. După Revoluție, am pornit împreună cu niște buni prieteni o televiziune locală, care mai funcțioează și astăzi în Brașov, RTT (Radioteleviziunea Transilvania). Am ajuns să fac foarte multe lucruri acolo, am pornit de la 0, după am primit niște ajutoare, cursuri prin America, în momentul în care am renunțat la televiziune ajunsesem la un nivel destul de ridicat. După care m-am apucat de mașini conjunctural, m-am trezit cu mașina lui taică-miu pe care el tot încerca să o cârpească și nu prea îi ieșea, iar într-un final a abandonat proiectul și și-a cumpărat alta. M-am apucat eu de ea cu un foarte, foarte bun meseriaș. O persoană care la vremea aceea m-a învățat foarte multe, mi-a zis „Nu, ce a făcut taică-tu e cârpeală, hai să te învăț”. Și așa mi-am reparat prima mașină și în paralel cu doi colegi de liceu ne-am apucat de piese auto. O dată cu dezvoltarea tehnologiei în domeniu auto mi-am dat seama că e importantă diagnoza. Și iar, m-am apucat să învăț cu ce se mănâncă diagnoza, mi-am făcut singur primele interfațe de diagnoză acum mulți, mulți ani. Am vrut și aici să mă perfecționez, și iar m-am apucat să învăț. Cele mai multe lucruri din ceea ce știu, 95% din ele, le-am învățat singur. Pentru că m-a interesat. Consider că atunci când ești interesat și te agiți să înveți, atunci chiar acumulezi cunoștințe. Zi de zi sunt în contact cu mașini, diagnoză, tot ce înseamnă mașină – nu mă limitez la nimic, inclusiv electronica din mașină – reparații de calculatoare, adică intru în cele mai mici detalii. Mulți au o impresie greșită despre ce înseamnă diagnoza. Percepția generală este foarte gresită!
- Cel mai greu moment întâmpinat până acum?
Nu pot să zic că a fost un moment greu. Greu e fiecare început de an când trebuie să-ți construiești bugetul și să planifici ce faci anul viitor. Banii sunt foarte importanți în sportul ăsta. Toți visăm la avioane, dar este important să rămâi cu picioarele pe pământ și să vezi ce poți face cu un buget de cele mai multe ori mic, și să faci bine. La curse se merge tare, cel puțin ăsta este scopul meu – dacă merg să mă dau la curse, mă duc să mă dau tare, nu să mă plimb. Multă lume nu înțelege lucrul ăsta, aici și mass media are un rol negativ – vin și vânează doar senzaționalul. Adică nu vin să prezinte sportul în sine, cu ce se mănâncă, de ce mergem noi tare acolo, să arate că nu suntem nebuni. Să arate că este un risc asumat și că mașinile pe care le pilotăm sunt bine pregătite, care trebuie să respecte niște norme de securitate, care în primul rând ne protejează pe noi. Ei vin și de abia așteaptă să iasă unul pe din afară. La curse se merge tare și, în concluzie, în clipa în care încerci să-ți depăsești limita sau să te apropii de ea, se pot întâmpla niște evenimente nefericite. În limbajul nostru – să sari afară – ușor sau mai puțin ușor. Am avut și momente de sărit afară – acum doi ani luptam pentru titlu. Prima manșă de concurs mi-a ieșit impecabil, un avans liniștitor în fața urmăritorilor care chiar erau un pic demoralizați de timpul scos. Lucrul ăsta m-a scos un pic din tensiunea concursului, am fost atât de relaxat încât la cea de-a doua manșă, tot așa, era totul perfect, mai aveam vreo patru viraje până la sosire, mintea mea și-a luat concediu. Mă visam deja în sosire, totul era în regulă, moment incare mi-am dat seama că pe un viraj de foarte mare viteză am uitat să frânez și venea următorul și nu mai încăpeam, nu mai aveam timp să fac nimic – să virez, să frânez, nimic. Am avut o ieșire în decor care putea fi foarte urâtă, dar am avut noroc. Mare noroc, la 140km/h o ieșire din decor nu e în regulă. Am avut noroc că m-am sucit, am ieșit spre exteriorul virajului cu spatele mașinii, știam că e o râpă foarte adâncă acolo și când mi-am dat seama că urmează să sar afară, deja începea creierul să facă calcule – „Băi, ce o să lovești acum?”. Spre norocul meu, am trecut la 1m și ceva de un stâlp de beton, pe care dacă-l atingeam era nasol. Cu spatele înainte, în râpă, am nimerit un mănunchi de pomișori mai tineri care au amortizat atât de mișto totul că nu-mi venea să cred. A fost ca senzația aia când te arunci în pat pe o plapumă pufoasă – cazi și te oprești. Am avut mare noroc pentru că puteam să fac daună totală mașinii, adică să se lase cu caroserie nouă, am avut noroc că am scăpat cu o bară de spate și un pic de tablă îndoită și am putut să mă prezint la start la următoarea etapă. Dacă la etapa respectivă nu săream afară, îmi cam asiguram titlul. E, sărind afară am relansat lupta pentru titlu, lucru care m-a bucurat in tot necazul, pentru că eu prefer lupta. Ne-am bătut până la ultima etapă și, din fericire, am reușit să-mi adjudec atunci titlul de Campion Național. Mi-am dat seama că e foarte importantă latura mentală, ăsta e motivul pentru care la fiecare cursă am grijă să stau concentrat. Îmi repet în permanență lucurile importante pe care le am de făcut și la care trebuie să fiu atent. Cred că este foarte important în general, nu doar cănd vine vorba despre curse. Trebuie să știi să-ți alegi țelurile. De exemplu, pentru anul ăsta, am zis să le fixez altfel – nu neapărat să mă bat cu cei mai buni, am zis hai să văd care sunt recordurile pe toate coastele la categoria mea și mi-am propus ca țel să bat toate recordurile. Și a ieșit bine, adică am bătut tot, cu excepția unui abandon tehnic. Structura clasamentului este făcută astfel încât, la final de an tai două cele mai slabe rezultate. În cazul meu am tăiat un abandon și un locul unu (zâmbește). Am rămas doar cu locuri I pe linie, matematic, numărul maxim de puncte posibile la clasa mea. N-am ratat absolut nimic.
- Care sunt planurile de viitor?
Urmează pregătirea pentru anul viitor. E foarte importantă pentru că au loc niște schimbări în alcătuirea claselor. FIA (Federația Internațională de Automobilism) a făcut niște modificări la Coastă. Clasele așa cum le-am cunoscut noi până acum nu vor mai exista, se amestecă din nou un pic cărțile. Noile criterii de clasare au la bază Performance Factor. O formulă matematică care ține cont de patru componente – motor, transmisie, aerodinamică și șasiu. Eu cu mașina în configurația actuală, cad în partea inferiorară a unei clase, adică va trebui să mă bat cu mașini mai performante. Am timp până la start să îmbunătățesc mașina astfel încât să mă situez cu ea în partea de sus a clasei mele. Se pun în balanță modificările tehnice versus costuri, trebuie să aleg cea mai bună variantă. E clar că nu o să pot veni din prima acolo unde mi-aș dori, dar imi propun să dau tot ce pot din mine! Va fi un an de tranziție pentru toți, fiecare va încerca să-și găsească locul și cum se situează în noua situație.
- Cu ce te-a ajutat AD Garage și cum vezi colaborarea cu ei?
M-am gândit anul trecut și le-am prezentat ce fac eu, care sunt nevoile, la ce nivel se ridică și că mi-ar face plăcere să port numele AD Garage pe mașină în detrimentul unei firme de medicamente, să spunem. Hai să scriem pe mașină ceva care chiar are legătură cu mașinile. Relația cu AD Garage are rădăcini în trecutul destul de îndepartat, când în România au apărut primele firme importatoare de piese auto. Este vorba de firma Auto Total, firmă de care mă leagă foarte multe lucruri. Performanța stă scrisă în ADN-ul firmei și sper să pot aduce și eu partea mea de contribuție la perpetuarea acestui model de a face afaceri. AD Garage vine ca o completare firească, la același standard ridicat în privința calității serviciilor oferite, o rețea în continuă dezvoltare, pe care nu pot decât să o recomand! Am crescut împreună, și mă bucur să am alături un partener de un asemenea calibru.
- Ai vreun sfat pentru cei care-și doresc să urmeze același drum?
Multe sfaturi aici de dat… În primul rând, dacă simt că au o chemare înspre acest sport, să încerce. Al doilea – nu e din propria experiență, pentru că din fericire nu am trecut prin așa ceva, dar este un sfat pe care-l dau văzând ce fac alții. Și anume – familia e pe primul loc. Să nu-și pună niciodată în pericol siguranța financiară pentru curse… Cursele sunt scumpe, e important să ai un partener de nădejde, care să te poată sprijini în toată excursia asta, dar să nu atenteze niciodată la securitatea financiară a familiei, pentru că pe termen mediu și lung este un dezastru. Recomand cu căldură să se urmeze niște cursuri de condus defensiv, chiar de pilotaj de viteză. Chiar dacă nu vor practica acest sport în continuare, avem nevoie de așa ceva pe drumurile noastre. Pornind de la cum stăm fiecare la volan, felul cum apreciezi ce se întâmplă în trafic, până la ce înseamnă să așezi o mașina pe drum sau să apreciezi corect un viraj. Acestea sunt semnele care te ajută să înțelegi ce se întâmplă în continuare pe drum. Ar fi o lume mult mai bună cu siguranță.
